Sunt iar la program de pierdut câte o seară pe Netflix la seriale și, dacă tot sunt în urmă cu Private Practice, i-am dat bătaie puternic de vreo săptămână. Un episod mi-a dat ideea acestui articol și marea întrebare: cât adevăr este sănătos pentru copii și când e OK să-i mințim?
Situația din episod: două fătuțe de 8 ani, gemene, suferă de leucemie și sunt cam pe .. ultima sută de metri. Cu câteva luni înainte părinții au „rămas” din nou, pentru a folosi sângele din cordonul ombilical al respectivului bebeluș în speranța că le vor salva pe fete. Nu insistăm prea mult pe ideea de a folosi un nou copil pe post de „piese de rezervă”, până la urm puștiul (va fi băiat) într-un final va fi privit de părinți ca un COPIL al lor, nu doar o soluție de a salva cele 2 fetițe.
Se naște copilul, se recoltează prețiosul lichid, după care se ajunge la trista concluzie că nu este de ajuns pentru amândouă fetițele, doar una va fi deci salvată.
Pe care s-o alegi? Pentru un părinte este clar imposibil să facă o alegere (bun, tatăl spune imediat numele fetei care consideră el că trebuie salvată), din „fericire” natura face alegerea pentru ei: una dintre fetițe nu mai este eligibilă din cauza unei „căderi” imunitare, deci niciun doctor nu ar alege un asemenea pacient, când există unul cu șanse reale de a avea un tratament de succes.
Deci să zicem că nu se mai pune problema de ales, este clar care dintre cele două fetițe va muri și care va trăi. Și acum intervine pasiunea părinților pentru adevărul absolut: se duc și anunță fetele că una dintre ele nu va primi tratamentul, chestie care, normal, o face pe cea „salvată” să spună că nu dorește tratamentul și probabil să se simtă vinovată toată viața de moartea surorii ei.
Cum era poate mai frumos să se procedeze? Luai ambele fete, una primea tratamentul corect, cealaltă un placebo, fără să știe. Apoi lăsai „natura” să-și facă treaba, pentru că este clar că una dintre ele oricum nu mai are absolut nicio șansă. Fata care supraviețuia știa doar că sora ei nu s-a mai făcut bine, nu stătea să cugete o viață întreagă că poate ar fi fost o șansă pentru sora ei, că ea este de vină etc.
Cred sincer că e bine să nu-ți înveți copilul cu minciuni și să-l educi să spună adevărul. Nimeni nu-și dorește un copil în care să nu poți avea încredere, de câte baliverne scoate pe gură. Dar sunt și chestii pe care e bine să nu le știe. Sau lucruri serioase ce pot fi prezentate simplificat, pentru mintea lor. În chestia asta am o mare admirație pentru prietenii noștri, care nu au îmbrobodit niciodată copilul cu povești despre barză și alte orătănii care „aduc” copii. Puștoaica știe că femeile au în burtă copil și că acesta iese de acolo. Bun, nu știe varianta „clasică”, știe că e o operație, dar tot este un pas înainte. Bun, probabil nu ar fi chiar comic dacă ar vedea o femeie mai „bine” așa cum sunt destule aici in State și s-o întrebe dacă are bebe, dar cred că fiecare am făcut oricum prostia asta măcar o dată.
O mică problemă de înțelegere a fost când a murit câinele lor, un boxer mare și frumos. Sau boxeriță, dacă doriți să insistăm asupra „genului”. Bunica ei a încercat să-i explice cum e cu treaba asta, dar ideea de rai s-a cam pierdut în mintea copilului, așa că, imediat ce ne-a văzut anul următor, a mică ne-a explicat cu cea mai serioasă mutriță „știi, Cara a murit. Acum plutește în aer”. Pentru cine știe cât de „țepeni” sunt câinii ăștia, vă imaginați că aproape ne-a pufnit râsul imaginându-ne ditai câinele plutind în aer.
Nu știu sigur dacă, atunci când vom avea puradel, vom insista pe Moș Crăciun și restul menajeriei. Eu nu am crezut niciodată în chestiile astea și nu mi-a stricat vreo sărbătoare faptul că nu așteptam Iepurașul, Moșul etc. Știam că ai mei sunt cei care iau cadourile, în rest înțelegerea era ca de obicei „ești cuminte, primești cadouri, nu ești cuminte, nu primești”. Și erau mai eficiente tocmelile, că știam cu cine am de lucru 
Azi, dacă tot am scos de la naftalină votul de duminică, vă propun să algem fiecare o variantă mai bună pentru fiecare. Când ne mințim copiii? Spunem doar adevărul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu